Sport

Achiziţii de vară – Primul transfer sigur la FCM Alexandria, revenirea lui Leo Brânceanu!

Leo BranceanuS-a spus săptămâna trecută că FCM Alexandria a renunţat la un număr de opt jucători, o parte din ei foşti titulari în echipă, în retur, o altă parte care n-au prins lotul sau n-au confirmat aşteptările (a se citi cheltuielile financiare făcute cu ei!). Implicit, acest lucru a dus la reducerea numerică a lotului, iar în paralel conducerea clubului FCM Alexandria a început discuţiile pentru aducerea unor alţi fotbalişti.

Şi, ca orice club care se respectă şi se mişcă repede pe piaţa de transferuri, FCM Alexandria a reuşit primul transfer în această vară, deşi oficial perioada de mişcări de jucători n-a început. Atacantul Leonard Brâncenu (20 de ani), care a plecat în iarnă la Inter Clinceni (Liga a 3-a), a fost readus la FCM, clauza de reziliere fiind discutată la nivelul celor două cluburi. Important, în acest sens, este că Leo Brânceanu a vrut să revină în Alexandria şi să ajute echipa în atacarea promovării în Liga a 3-a din această vară, în condiţiile în care în urmă cu cinci luni ţinea cu tot dinadinsul să plece, lăsând în urmă un aer de tensiune relaţională cu conducerea clubului FCM Alexandria. “Pot spune că sunt din nou jucătorul lui FCM, mă bucur că revin acasă: Chiar dacă am fost la un nivel mai sus, nu a fost ce credeam, dar nu vreau să comentez mai multe acum, important este că revin la FCM”, a spus jucătorul Leonard Brânceanu despre revenirea acasă. Iar transferul acestuia de la Clinceni a fost confirmat şi de preşedintele FCM-ului, Bogdan Ciobanu, care a ţinut să puncteze că “Leo este un jucător de care avem nevoie, mai ales că este tânăr şi are calităţi care pot fi valorificate”.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.