Eveniment

Accident rutier la Roşiorii de Vede. Un mort şi patru răniţi

Monica DUMITRESCU

Doi bărbaţi, două femei şi un copil au fost victimele unui accident rutier, care s-a produs în dimineaţa zilei de joi, 30 martie 2017, la Roşiorii de Vede, pe DN 6 la intersecţia cu drumul care duce spre Spitalul Pneumoftiziologie. Pompierii din Detaşamentul Roşiorii de Vede, alertaţi pe numărul de urgenţă 112, au intervenit pentru descarcerarea victimelor. O ambulanţă SMURD şi 3 ambulanţe SAJ s-au deplasat, de asemenea la faţa locului pentru acordarea primului ajutor şi preluarea victimelor. Potrivit purtătorulului de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir, doar două dintre victime, doi adulţi în stare mai gravă, unul în comă, au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Roşiorii de Vede. Din nefericire, la numai câteva ore după ce a ajuns la spital, victima aflată în comă a decedat. Este vorba despre un bărbat de 72 de ani, care în momentul producerii accidentului se afla pe scaunul din faţă dreapta al autoturismului Dacia.

Restul victimelor au fost rănite uşor şi li s-a acordat primul ajutor la faţa locului.

Cazul a fost preluat de Poliţie pentru cercetări.

“Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, un autoturism, marca Dacia, nu a respectat semnificaţia indicatorului “cedează” şi a intrat in coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe DN 6. Ambii conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, a declarat Teodora Dragole, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.