Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier soldat cu victime omenești, petrecut în seara zilei de marți, 1 decembrie, pe raza comunei Smârdioasa, transmite Poliția Teleoman.
Potrivit sursei citate, polițiștii au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Smârdioasa s-a produs un accident soldat cu victime omenești, iar la fața locului au constatat că este vorba despre eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în Brânceni, care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier conducătorul auto și doi pasageri, respectiv o femeie de 20 de ani și un bărbat de 21 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat faptul că șoferul nu consumase alcool. În acest caz, cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și mecanismului producerii evenimentului rutier, urmând ca la finalizarea lor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.