Eveniment

Accident rutier cu victime pe DN52, la Crângu

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut, cu puțin timp în urmă, pe DN 52, pe raza localității Crângu.

Din primele informații, potrivit ISU Teleorman, în evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului trei victime, constiente si cooperante, doi adulti, dintre care un barbat si o femeie și un minor de 14 ani, au fost preluate de echipajele medicale  și transportate la Spitalul Municipal Turnu Măgurele pentru îngrijiri medicale de specialiate.

Potrivit IPJ Teleorman, șoferul unui autotren s-a angajat în depășirea unui autoturism oprit neregulamentar, față de care nu a păstrat distanța necesară efectuării manevrei, acroșându-l și răsturnându-l în șanț.  Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, iar Serviciul de Ambulanță cu două echipaj.

Pompierii au continuat misiunea pentru îndepărtarea resturilor provenite de la autovehicule și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.

 

 

One Comment

  1. cititor

    Bine ar fi sa mai patruleze si politia circulatie cu ceva radere pe aceea zona.Se circula cu foarte mare viteza.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.