Eveniment

Accident mortal la Nanov – Şoferul unui TIR, strivit sub cabină

IMG_1238Un grav accident de circulaţie s-a petrecut miercuri de dimineaţă pe DN 6, la ieşirea din comuna Nanov spre comuna Buzescu, în urma acestuia şoferul unui tir fiind strivit de cabina care a căzut peste el; circulaţia pe respectiva arteră a fost blocată timp de mai multe ore, iar la orele amiezii încă se circula greu, pe un singur sens, circulaţia fiind dirijată de poliţia rutieră.

Potrivit informaţiilor oficiale, vinovat de producerea evenimentului este chiar şoferul tirului, un bărbat de 41 de ani. Acesta se afla în timpul serviciului, din primele cercetări rezultând că şoferul care transporta cereale cu autocamionul nu a fost atent la drum, în sensul că desfăşura şi alte activităţi în timp ce conducea, iar la ieşirea din Nanov nu a observat la timp scuarul de pe mijlocul drumului şi în încercarea de a diminua impactul cu acesta, pe care l-a lovit uşor, şoferul TIR-ului a tras prea tare de volan, iar autotrenul s-a răsturnat în afara carosabilului, pe partea sa de mers. Cel aflat la volan a decedat pe loc în urma traumatismelor grave pe care le-a suferit. În paralel cu ancheta poliţiei, şi inspectorii de muncă din cadrul ITM Teleorman au demarat o anchetă, întrucât şoferul era în timpul serviciului. Din primele cercetări pe linia accidentului de muncă a rezultat că şoferul era angajat al firmei de cereale pentru care făcea transportul, cu acte în regulă, însă ancheta continuă pentru a vedea dacă au fost respectate toate celelalte condiţii legale, dacă şoferul avea sau nu probleme de sănătate care ar fi putut să îl împiedice să ocupe acel post de şofer.

IMG_1234

IMG_1242Un alt accident pe şoseaua de centură

Tot în prima parte a zilei de miercuri, în timp ce poliţiştii teleormăneni erau ocupaţi cu fluidizarea traficului în zona unde s-a răsturnat tirul, un alt accident a avut loc pe şoseaua de centură a Alexandriei cu drumul judeţean 703, între Buzescu şi Mavrodin, unde pe fondul neacordării de prioritate, două maşini au intrat în coliziune, rezultând avarierea serioasă a celor două autoturisme, fără nici o victimă. Potrivit anchetatorilor, un autoturism care circula  dinspre Buzescu spre Mavrodin  a pătruns în intersecţie fără a opri la “STOP” si a fost  izbit în partea din dreapta spate un alt autoturism care circula regulamentar pe soseaua de centura. (C.P.)IMG_1247

One Comment

  1. Felicitari pentru corectura!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.