Politic

Abateri constatate de Camera de Conturi la Primăria Răsmireşti – Salariu de merit, fără bază legală, pentru secretarul comunei şi alţi doi funcţionari din Primărie

Acţiunile de control/audit desfăşurate de Camera de Conturi Teleorman, concretizate la nivel local prin verificarea formării, administrării şi întrebuinţării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi administrării patrimoniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, au scos în evidenţă multiple nereguli în judeţul Teleorman. Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Unităţii Administrativ Teritoriale a Comunei Răsmireşti a fost desfăşurat în perioada 03.10.2016 – 31.10.2016, în urma acestuia, Camera de Conturi Teleorman a constatat unele abateri şi a dispus, totodată, măsuri şi recomandări menite să remedieze neregulile identificate.

 

Secretarul comunei şi alţi doi funcţionari din Primărie au încasat salariu de merit, deşi acesta nu mai este reglementat din 2010

 

În ceea ce priveşte calitatea gestiunii economico-financiare, raportul Camerei de Conturi arată că, în perioada octombrie 2014 – iunie 2015, din bugetul local al comunei Răsmireşti s-a acordat şi achitat, fără bază legală, secretarului comunei, inspectorului cu atribuţii în organizarea şi conducerea contabilităţii şi referentului – casier, drepturi de personal reprezentând salariu de merit, pentru care au fost achitate necuvenit către bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, contribuţiile angajatorului aferente acestui spor, în condiţiile în care actele normative din domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar nu mai reglementează acordarea salariului de merit începând cu data de 01.01.2010.

Pe de altă parte, urmare a verificărilor efectuate privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor cu bunuri şi servicii conform reglementărilor legale se constată faptul că, deşi Primăria comunei Răsmireşti a achiziţionat, în mod repetat, servicii/ lucrări/consultanţă pentru elaborarea/ tehnoredactarea/implementarea sistemului de control intern managerial de la trei prestatori diferiţi, în perioada anilor 2013 – 2015 pe care le-a decontat, fără bază legală, întrucât serviciile nu au fost prestate potrivit contractelor încheiate, la data încheierii misiunii de audit, sistemul de control intern/managerial nefiind implementat şi nu funcţionează la nivelul unităţii administrativ teritoriale. Suma estimată a abaterii este, în acest caz, 19.000 de lei.

Totodată, în perioada exerciţiilor bugetare ale anilor 2014 – 2016, la nivelul Primăriei comunei Răsmireşti au fost efectuate plăţi mai mari decât cele legal datorate pentru servicii de transmitere în format electronic Excel către Ministerul Administraţiei şi Internelor, în vederea publicării pe pagina de internet a acestuia, a documentelor prevăzute de art. 76^1 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi plăţi, fără bază legală pentru serviciile de publicare pe pagina de internet a primăriei a aceloraşi documente menţionate mai sus. În acest caz, suma estimată a abaterii este de 81.000 de lei.

 

Primăria a decontat, fără bază legală, lucrări neexecutate

 

În raportul Camerei deConturi se mai arată cum, în exerciţiul bugetar al anului 2015, din bugetul local al comunei Răsmireşti au fost înregistrate şi decontate nelegal, în numerar cu dispoziţii de plată către casierie, cheltuieli cu carburantul auto cuprinse în bonuri fiscale, fără ca plăţile efectuate să aibă la bază vreun document justificativ, din care să rezulte angajamente de plată şi obligaţii în sarcina bugetului local, care să ateste şi să certifice realitatea şi exactitatea eventualelor deplasări cu autoturismul proprietate personală a salariaţilor sau alte consumuri efectuate în interesul unităţii administrativ teritoriale. Abaterea are caracter de continuitate şi în perioada exerciţiilor bugetare ale anilor 2014 şi 2016. Suma estimată a abaterii este de 29.000 de lei.

În exerciţiul bugetar al anului 2015, din bugetul local al comunei Răsmireşti au fost înregistrate şi efectuate plăţi fără bază legală, în numerar cu dispoziţii de plată către casierie sau prin virament cu ordine de plată care nu sunt strict legate şi nu sunt în interesul activităţii entităţii auditate, în contul finanţării cheltuielilor Asociaţiei Sportive Voinţa Răsmireşti – persoană juridică de drept privat constituită prin asociere a trei persoane fizice, reprezentând Taxe sportive” şi carburant auto – benzină, fără respectarea legislaţiei regimului finanţărilor nerambursabile/contribuţiilor din fonduri publice, fără a avea încheiate acorduri de finanţare/contracte de asociere referitoare la eventuale finanţări din bugetul local, între această asociaţie şi comuna Răsmireşti, aprobate de Consiliul local, din care să rezulte angajamente de plată/obligaţii în sarcina bugetului local. Abaterea are caracter de continuitate şi în perioada exerciţiilor bugetare ale anilor 2014 şi 2016.

De asemenea, în luna mai 2015, Primăria comunei Răsmireşti a achiziţionat în mod direct, fără aprobarea consiliului local lucrări de investiţii constând în “Procurare piatră, reabilitare, modernizare drumuri comunale”, care au fost decontate nelegal din bugetul local, întrucât documentele justificative care stau atât la baza angajării creditelor bugetare, cât şi la baza plăţilor efectuate nu atestă/certifică execuţia, exactitatea şi realitatea lucrărilor contractate, coroborate cu situaţia faptică existentă pe teren.

Totodată, în exerciţiul bugetar al anului 2015, la nivelul Primăriei comunei Răsmireşti din bugetul local au fost decontate, fără bază legală, cheltuieli cu lucrările de montaj băncuţe şi coşuri de gunoi neexecutate. (Violeta Mocanu)

18 Comments

  1. Omamadefata

    Dar de popa nu ziceți nimic ? A futut o minora in Casa Domnului….Acu vrea sa scape basma curată
    Prosti or fi părinți aia daca retrag plângerea
    Al dracu de nenorocit
    Asta nu e popa da poate o fi fost si primarul cu el asa ca cumnați
    Astia sint in stare de orice
    Sa se duca la televiziune sa afle lumea ce popa Are SATU
    Violator de minore

  2. Denunțător …….mai căutați ilegalitați ca găsiți……nu strica putin ajutor si din partea oamenilor …..începând de la spargatoarea de familii numita cumnata primarului , preotul curvar si hoțul de primar care traieste cu cumnata lui ….

  3. Urmeaza cateva dezvaluiri bomba despre Domnul Primar Mihai.
    1.Voi incepe cu atribuirea islazului
    a) VOT ILEGAL IN CONSILIUL LOCAL – PLANGERE D.N.A Bucuresti

  4. 🙂

  5. Se sparg usor conturile astea anonime…. vorbiți cu dovezi
    E o sugestie…..

  6. Ehe, bravos domnule deputat combati bine !!! Situatia de la Razmiresti seamana izbitor cu ce se intampla la varfurile politicii cred ca de acolo s-au inspirat, zii domnule deputat ca zici bine!!!

  7. Curiozitatea starneste controverse ….. eu am lucruri mai important de facut decât sa barfescaflati singuri ce face popa cu madam preoteasa lui aia care s a mutat la țara ca s au dus țiganii peste ea aia care si cu primarul care dupa un an de la alegeri nu a facut nimic decât rau dar oamenilor le place sa fie luați de prosti
    A lucrat vreodata undeva? S a intrebat cineva cum s a împărțit islazul combinat cum își bate joc oameni ….. sunt multe dar afla singur asta denota inteligenta sa vb cand esti sigur sau mai bn sa lași prostimea si sa iti vezi de grădina ta
    Mahalagisme de genul asta oricine le spune
    O întrebare ca sa realizeze lumea cancanurile si comm astea???
    Câți scriu fara nume real? Aici? Sub forma anonimatului scriu toți dovada?????ce vorbim?
    Iar de popa????stie cineva ca a facut avansuri femeilor trecute de 40 ani? Stie cineva k popii nu fac politica? Stie cineva k s a mutat in primărie ? E acolo zilnic? Stie cineva ca i a pus pe oameni sa jure pe biblie dupa ce le a dat bani ca sa voteze?stie cineva cat fura cu primarul de la asociație?stie cineva k vrea sa o desfinteze sa ia ei pământul
    Câți oameni a dat afara pana acum ? I a dat afara si i a băgat pe ai lui k sa fure in voie?

  8. Ia zi domnule deputat cum e cu preotu ca ne-ai facut curiosi tare, care cu care, unde, cand. Hai ca imi plac cancanurile ca m-am saturat de politica

  9. Din 2013 a luat secretarul contabila si casierul salariu de merit de atunci au depus dosarele si au riridicat casa si au luat apartamente la copiii
    Dar de noua mafie cu preotul satului ce parere aveti?

  10. hai mai doamna Camelita chiar asa!!! Ai dreptate aveau la consilul local societatea Steaua Rosie societate de agricultura daia nu avea profit societatea. Doamna Briceag Alexandra Lacramioara cred ca este aceiasi persoana cu sotia fostului primar are o inteprindere individuala, bravos natiune!!!. Si ziceti ca domnul Gurita pazea casa primarului pe dinauntru iar primaru poate ii pazea balta era un schimb de servicii cine stie!!! Doamna Mariana nu e maritata sau e frica sa doarma singurica

  11. Sa nu il uitam si pe fostul primar care vindea cerealele asociatiei noaptea ani buni la rand, care din furaciuni a ridicat o prostituata luata de la interlopi si facuta Sotie (Alexandra) o stie tot orasul si nu numai. numai cine nu a vrut nu a fututo ulterior o futea Ing Gurita chiar in casa Domnului Stan Briceag… astia au condus ani la rand un amarat de sat cat despre Doamna Contabila Mariana nu e cu nimic mai presus decat prostituata Primarului dezbinand familia Casierului cu care curvasareau in sediul primariei pana la miezul nopti, traditii invatate de acasa de la Taticul ei si amanta acestuia Pizdoaika (nume de scena)

  12. Ba fratilor ce e futareala asta la Rasmiresti ce este un adevarat sexgate

  13. Si apropo de actualul primar…..cum sa devii primar cand tu nu ai decat 8 clase?????😂😂😂Singurul renume pe care-l are in sat este ca a iubit doua surori…ba chiar mai mult, actuala sotie a vrut sa se si otraveasca atunci cand a aflat de relatia sotului ei cu sora sa.

  14. Sigur primarul, de la consiliul judetean sau de la finante te-a pus sa inchei contractele paguboase care nu s-au derulat sau s-a derulat defectos.

  15. doamna mariana ai si iubit? Cred ca e bine pentru tine sa spui si cine te-a pus sa inchei contractele !!!

    • CREDETI CA DOAR NEVASTA FOSTULUI PRIMAR , CONTABILA SI CUMNATA ACTUALULUI SUNT FEMEI USOARE ???VA INSELATI ! NICI CONSILIERA ,,LUPOAICA,, NU ESTE MAI BREAZA!!! A AVUT AVENTURI CU TOTI FOTBALISTII DIN COMUNA ,TRACTORISTII SI TOTI CEI CARE AU VRUT SA O AIBA IN TINERETE.ACUM E O DOAMNA SI RADE DE ALTELE . ACESTIA SUNT ALESII CARE NE CONDUC SI DECID SOARTA COMUNEI NOASTRE.

  16. roata se întoarce

    DACĂ DOAMNA CONTABILA A SEMNAT SA DEA BANII ÎNAPOI SAU SA SE DUCĂ LA PUSCARIE DAR NU SINGURA SA ÎȘI IA ȘI IUBITUL CU EA NENEA ALA CARE INCASEAZA IMPOZITE SI TAXE,ALA DE ARE BIROUL CUM INTRI ÎN PRIMĂRIE ÎN STANGA ARE BIROUL

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.