Eveniment

A trecut cu maşina peste un bărbat întins pe carosabil şi a fugit de la locul accidentului

Polițiștii din Videle au fost sesizați pe 112, sâmbătă, 8 decembrie 2018,  cu privire la faptul că pe DJ.503, pe raza comunei Blejești, se află o persoană de sex masculin întinsă pe carosabil.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a constatat decesul persoanei, identificată ca fiind un bărbat în vârstă 47 de ani, din comuna Blejești, județul Teleorman.

În urma cercetării la fața locului și a examinării cadavrului, acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața la nivelul capului, fiind găsit întins perpendicular față de axul drumului pe partea stângă a DJ503, din direcția Blejești–Poeni, posibilă victimă a unui accident rutier. În cauză au fost declanșate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “ucidere din culpă” și “părăsirea locului accidentului”, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle.

În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat autorul accidentului rutier, în persoana unui bărbat în vârstă de 65 de ani, din orașul Videle, judeţul Teleorman, care și-a recunoscut fapta, declarând că a observat că pe carosabil este o persoană întinsă, dar nu a reușit să o evite în totalitate, trecând cu roata dreapta-față peste aceasta. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.