Economie

A început controlul la faţa locului pentru suprafeţele agricole declarate în cererile unice de plată

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură desfăşoară în această perioadă controlul la faţa locului în vederea verificării suprafeţelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru anul 2013, rezultatele controlului fiind cunoscute abia la finalul controlului şi după centralizarea datelor.

Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Teleorman, numărul cererilor pe suprafaţă depuse la nivelul judeţului în anul 2013 a fost de 20.437 de solicitări până la data de 15 mai, iar în intervalul 15 mai – 10 iunie, perioadă în care s-au mai putut depune cereri, însă cu o penalitate de 1% pentru fiecare zi de întârziere, au mai fost depuse 878 de solicitări de spijin pe suprafaţă.

Condiţiile şi modalităţile de acordare a plăţilor directe, conform reglementărilor europene şi naţionale pe care trebuie să le respecte fermierii, una dintre acestea fiind exploatarea unui teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, cu suprafaţa parcelei agricole de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este de cel puţin 0,1 hectare, în cazul livezilor tradiţionale, suprafaţa minimă eligibilă a parcelelor pentru Pachetele 1şi 2 ale Măsurii 214 este de 0,3 hectare.

O altă condiţie este aceea de respectare a cerinţelor de eco-condiţionalitate reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei, respectiv bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), respectarea cerinţelor specifice pachetelor de agro-mediu solicitate, cerinţele legale în materie de gestionare (SMR), cerinţele minime (relevante pentru măsura de agro-mediu).

Ultima, dar nu cea din urmă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească fermierii pentru a primi sprijinul solicitat este cea de respectare a cerinţelor specifice pachetelor de agro-mediu solicitate.

În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin pe suprafaţă devine neeligibilă. Pentru măsura 214 – plăţi de agro-mediu este obligatorie ţinerea evidenţei agricole (caietul de agro-mediu trebuie completat şi păstrat pe toată perioada de desfăşurarea angajamentului conform legislaţiei in vigoare), fiind condiţie de eligibilitate. (C.P

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.