A fost aprobată reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Județean/ Dănuț Cristescu: “Am decis să nu mai scoatem posturi la concurs, decât dacă sunt suficient de bine fundamentate”

Întruniți în ședință de lucru, aleșii județeni au dezbătut și votat proiectul de hotărâre care prevede reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Județean Teleorman și aprobarea organigramei și statului de funcții, în urma modificării numărul de posturi urmând să scadă de la 178, câte sunt în prezent, la 158.

“Ținând cont de volumul de muncă necesar îndeplinirii obiectivelor de investiții publice, precum și implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene cât și din bugetul local, au fost identificate necesitățile de modificare a structurii organizatorice și a statului de funcții în vederea eficientizării activității și realizarea programelor prioritare prin asigurarea unui management performant al proiectelor de investiții publice, precum și prin înființarea unor servicii noi care să cuprindă responsabilitățile și sarcinile aferente îndeplinirii obiectivelor instituției. Prin organizarea unui aparat de specialitate suplu și adaptat noilor cerințe în ceea ce privește realizarea activităților cu caracter general care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, se are în vedere și reducerea cheltuielilor de personal la nivelul consiliului județean”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.

Citește și http://ziarulteleormanul.ro/cristi-barbu-prezent-la-receptia-organizata-la-cotroceni-de-ziua-nationala/

Potrivit președintelui Consiliului Județean Teleorman, s-a luat decizia ca în perioada următoare să nu mai fie scose posturi la concurs, decât dacă acestea sunt “foarte bine fundamentate”, iar funcționarii instituției vor fi evaluați la finalul fiecărui an. De asemenea, a mai precizat Dănuț Cristescu, în perioada următoare, vor fi vizate de modificări și instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean.

“Încă de la preluarea mandatului am spus că vreau să am un aparat administrativ eficient, nu avem nevoie de cadru instituțional ca să implementăm obiective de investiții la nivelul județului Teleorman. Pe de altă parte, pot să vă spun și că populația județului Teleorman a scăzut și atunci clar se impunea reorganizarea la nivelul aparatului administrativ. Însă este o primă reorganizare a Consiliului Județean Teleorman. (…) Facem o reducere de 20 de posturi, organigrama prevedea 178 de posturi, ne ducem la 158, la finalul anului vom avea evaluări conform codului administrativ, fiecare funcționar public va fi evaluat, în condițiile în care vor fi funcționari care vor primi calificativul satisfăcător se poate desface și contractul de muncă. (…) Urmează ca, în perioada următoare, să facem o analiza la toate instituțiile din subprdinea Consiliului Județean Teleorman, să vedem dacă funcționarii din aceste instituții își desfășoară activitatea la nivel corespunzător, așa cum prevede fișa postului, voi avea discuțiie cu fiecare director în parte și în condițiile în care sunt nemulțumit de activitatea acestor instituții vom face reorganizări și la nivelul acestor instituții. Am mai decis un lucru – să nu mai scoatem posturi la concurs, decât dacă sunt suficient de bine fundamentate, am constatat că la la nivelul mai multor instituții, am informații, nu am și dovezi, acolo lucrurile nu au funcționat așa cum trebuie, comisiile nu și-au făcut treaba cum trebuie, însă sunt doar niște informații, atunci când voi avea dovezi voi și trage la răspundere pe cei care sunt responsabili de acest lucru”, a explicat președintele Consiliului Județean Teleorman.

Leave a Comment

*

code

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.