A fost adoptat proiectul care elimină ștampila din administrația publică/ Violeta Răduț: “Se mai elimină o etapă din birocratizarea excesivă a instituțiilor publice”

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, 11 septembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că persoanele juridice de drept public nu vor mai avea obligația să aplice ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente ori înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice.

Concret, proiectul de lege adoptat de deputați modifică art. V din Ordonanța Guvernului nr.17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și alte acte normative, în scopul introducerii și a persoanelor juridice de drept public în sfera persoanelor care nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente ori inscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice sau emise ori încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice.

“Persoanele juridice de drept public nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice. Persoanele juridice de drept public nu au obligația de a aplica ștampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relația dintre acestea și persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică. Prevederile nu se aplică instituțiilor sau autorităților publice cărora prin acte normative de rangul legii, cu caracter special față de prezenta ordonanță, li se impune expres folosirea ștampilelor”, se arată în proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților.

“Măsura vine ca un pas în seria demersurilor pe care România trebuie să le facă în scopul eficientizării și fluidizării procesului instituțional. Consider că, prin adoptarea acestui proiect de lege, se mai elimină o etapă din birocratizarea excesivă a instituțiilor publice din România, având în vedere că digitalizarea este un proces continuu în toate sferele de activitate și, mai ales, posibilitățile multiple prin care o ștampilă poate fi procurată, aceasta nemaifiind, astfel, un garant al veridicității unui document”, a precizat deputatul PSD de Teleorman Violeta Răduț, după adoptarea proiectului de lege în Parlament.

Leave a Comment

*

code