Eveniment

A curs cu amenzi în Teleorman pe durata stării de urgență

Peste 7.100 de amenzi, a căror valoare totală depășește suma de 13.860.000 de lei au fost date, la nivelul județului, de la decretarea stării de urgență și până în prezent.

Astfel, peste 600 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totată de peste un million de lei au dat jandarmii teleormăneni pe durata stării de urgență. Cea mai mare amendă, în valoare de 15.000 de lei, a fost data unei persoane care nu avea declarația pe proprie răspundere asupra sa și care a și avut un limbaj vulgar la adresa angajaților Inspectoratului de Jandarmi, transmit reprezentanții instituției.

“De la decretarea stării de urgență și până în prezent, jandarmii teleormăneni au aplicat un număr de 664 sancțiuni contravenționale (din care 58 de avertismente și 606 amenzi), valoarea acestora fiind de 1.069.900 lei. Sancțiunea cu valoarea cea mai mare, 15.000 lei, a fost aplicată unui bărbat, care pe lângă faptul că nu avea asupra lui nici un fel de declarație, necesară în această perioadă, a avut un comportament recalcitrant si un limbaj vulgar la adresa jandarmilor”, transmite Inspectoratul Județean de Jandarmi.

În schimb, valoarea amenzilor date de polițiști de la decretarea stării de urgență și până în prezent, în număr de 6.500, se ridică la peste 12.800.000 lei. Sancțiunea cu valoarea cea mai mare, 20.000 lei, a fost aplicată pentru nerespectarea măsurii privind autoizolarea.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.