Economie

98 de agenți economici din județ fac agricultură ecologică

105 dosare, din care 97 eligibile, a înregistrat Direcția pentru Agricultură a Județului Teleorman, până la finalul lunii octombrie, pentru schema Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi potrivit unui raport al instituției. De asemenea, pentru 89 beneficiari au fost deja depuse documentele justificative, arată sursa citată.

În ceea ce privește aplicarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, au fost înregistrate 210 dosare și au fost emise 130 de avize finale.

La finalul lunii octombrie, la nivelul județului Teleorman, erau înscriși 98 de operatori pentru agricultura ecologică, se mai arată în raportul Direcției Agricole.

Totodată, până la finalul lunii octombrie, instituția a eliberat 1.780 de avize consultative potrivit prevederilor Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

De asemenea, reprezentanții instituției au verificat 11 operatori economici din domeniul viticol; au avizat opt documente de însoțire a transporturilor de produse vitivinicole vrac; au efectuat 10 acțiuni de inspecție în piețele agroalimentare și magazine, în cadrul cărora au aplicat cinci avertismente. Pe de altă parte, au fost efectuate două controale în structurile de vânzare cu amănuntul a respectării afișajului obligatoriu la comercializarea pâinii și produselor de panificație; precum și două controale privind prelevarea de probe de la operatorii economici care exploatează terenuri, în domeniul agriculturii ecologice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.