Social

979 de contestaţii la Bacalaureat au fost depuse în Teleorman

După afişarea rezultatelor la Bacalaureat, în Teleorman s-a înregistrat un număr foarte mare de contestaţii. Astfel, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, au fost depuse 979 de contestaţii. Cele mai multe, respectiv 365 de contestaţii, au fost înregistrate la limba şi literatura română. Alte 235 de contestaţii au fost înregistrate la matematică în timp ce la istorie au fost depuse 130 de contestaţii. Pentru cea de-a treia probă scrisă au fost înregistrate în total 266 de contestaţii, cele mai multe, 159, fiind la biologie. La geografie s-au înregistrat 82 de contestaţii, la fizică 11, la chimie 4, la logică 3, informatică 3, psihologie 2, economie 1.

Majoritatea contestatarilor sunt din rândul celor care nu au promovat bacalaureatul, cei mai mulţi încercându-şi astfel norocul, în speraţa că vor obţine cele câteva puncte necesare pentru promovare. Sunt însă şi candidaţi care au obţinut note bune, dar care nu sunt mulţumiţi de acestea, considerând că meritau mai mult. Cei care au depus contestaţii riscă însă să obţină şi note mai mici decât au obţinut iniţial.

Lucrările scrise ale căror note au fost contestate de candidaţii care au susţinut Bacalaureatul în Teleorman vor fi evaluate la centrul de contestaţii de la Slatina, în timp ce la centrul de contestaţii din Teleorman vor fi reevaluate lucrările candidaţilor din alte judeţe. Rezultatele finale ale bacalaureatului, după soluţionarea contestaţiilor vor fi afişate vineri, 12 iulie. (M.D.)

One Comment

  1. Ma indoiesc ca atat de multi elevi au fost evaluati gresit….

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.