Economie

90% dintre operatorii economici verificaţi de Protecţia Consumatorului au fost sancţionaţi

În perioada 24.11- 19.12.2014, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Teleorman a desfşsurat o acţiune tematică de control privind conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă.

Au fost verificaţi 72 operatori economici din mediul urban (Alexandria, Roşiorii de Vede, Zimnicea şi Videle) şi din mediul rural (Lunca, Blejeşti, Tătărăştii de Jos, Izvoarele, Lăceni, Orbeasca de Jos, Frumoasa, Băbăiţa, Segarcea Vale, Saelele, Plopii Slăviteşti, Bragadiru, Beiu, Ştorobăneasa, Conţeşti, Vităneşti, Seaca, Bogdana, Stejaru), dintre care 65 au prezentat abateri. În acţiunile de control s-au constatat aspecte privind calitatea produselor, respectiv produse alimentare comercializate în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători, practici comerciale incorecte; lipsa informaţiilor obligatorii care să permită alegerea sortimentului dorit, respectiv lispa elementelor de identificare- caracterizare, lipsa înscrierii datei durabilităţii minimale/ datei limite de consum, precum şi înscrierea incorectă a durabilităţii minimale, înscrierea incompletă a aditivilor prin neindicarea denumirii categoriei aditivului sau numelui specific, comercializarea produselor cu elementele de identificare-caracterizare netraduse în limba română. Totodată, s-au constatat aspecte privind nerespectarea condiţiilor de depozitare şi abateri privind afişarea preţului.

În urma controlului CJPC Teleorman s-au aplicat 86 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 58 de amenzi contravenţionale în valoare de 154.000 lei şi 28 avertismente. De asemenea, s-au dispus 57 măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru 1.101 kg produse, în valoare totală de 12.813 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

De asemenea, CJPC Teleorman recomandă consumatorilor o atenţie sporită la achiziţionarea produselor alimentare, să refuze produsele alimentare care prezintă urme de mucegai sau data durabilităţii minimale depăşită, să refuze produsele alimentare preambalate cu ambalaje deteriorate şi să nu achiziţioneze produse alimentare din locuri neautorizate. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.