84% dintre şomerii judeţului sunt neindemnizaţi

Evoluţia ratei şomajului la nivel judeţean şi chiar naţional este paradoxală, asta în sensul în care statistic se poate constata o diminuare a ratei şomajului simultan cu o scădere a incidenţei concedierilor colective şi a disponibilizărilor. Cu toate acestea, sute de oameni declară în fiecare lună că au ajuns la limită şi că nimeni nu doreşte să-i angajeze.

Ultimele luni, în Teleorman, s-a putut constata de către cei interesaţi direct sau indirect de subiect faptul că numărul concedierilor creşte cu câteva sute, în timp ce rata şomajului, potrivit statisticilor Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, scade lunar cu cel puţin un procent. La începutul toamnei acestui an, rata şomajului s-a aflat în scădere, iar dacă ar fi să abordăm situaţia strict din punct de vedere statistic, am putea deveni optimişti, imaginându-ne că probabil criza a trecut, iar lucrurile tind să revină la normal. Din păcate, nimeni nu poate garanta că situaţiile statistice sunt un punct viabil de reper atunci când vine vorba de evaluarea situaţiei economice locale.

Astfel, din datele centralizate de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, la debutul toamnei lui 2012 se înregistrează o rată a şomajului de 9.5%, cu 0.25% faţă de lunile similare ale anului 2011. Situaţia cea mai dramatică rămâne cea a şomerilor neindemnizaţi, a şomerilor de cursă lungă, care nu reuşesc nici să se reprofileze, nici să se angajeze în domeniul lor de pregătire şi activitate. Este din ce în ce mai îngrijorător faptul că din totalul şomerilor înregistraţi, puţin peste 16% din ei mai beneficiază de sprijin din partea statului. Şomerii neindemnizaţi deţineau recent o pondere de peste 84%, majoritatea provenind din mediul rural şi beneficiind de prevederile legii privind venitul minim garantat. Situaţia acestora este foarte gravă, iar cei care au urmărit evoluţia acestor indicatori statistici au putut constata că numărul şomerilor neindemnizaţi creşte dramatic de la o lună la alta, oamenii aceştia fiind obligaţi să îşi asigure subzistenţa prin mijloace dificile, pentru că nici statul nu îşi permite să îi sprijine cu adevărat până când vor identifica un loc de muncă vacant. Din păcate, majoritatea celor “înghiţiţi” de avalanşa concedierilor colective sau individuale sunt oameni care au ajuns la o anumită vârstă şi pe care eventualii agenţi economici care ar dori să facă angajări îi evită atunci când selectează viitorii subordonaţi.

În vederea creşterii şanselor de ocupare, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman asigură servicii de informare şi consiliere profesională, de mediere a muncii, de formare profesională, de stimulare a mobilităţii forţei de muncă, precum şi bursa locurilor de muncă şi caravana ocupării în mediul rural şi în comunităţile de etnie romă.

Leave a Comment

*

code