Economie

72% din comercianţii controlaţi de Protecţia Consumatorilor, depistaţi cu nereguli

În primele două luni ale anului 2015, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Teleorman a desfăşurat un număr de 268 acţiuni de control şi a verificat produse alimentare şi nealimentare în valoare totală de 702.485 lei constatând că 193 operatori economici, respectiv 72% din totalul operatorilor controlaţi, nu respectau prevederile legale privind protecţia consumatorilor.

În acest sens, CJPC Teleorman a aplicat 193 sancţiuni contravenţionale, din care 140 amenzi contravenţionale în valoare totală de 334.000 lei şi 53 avertismente şi a dispus oprirea temporară de la comercializare pentru produse (alimentare şi nealimentare) în valoare totală de 215.111 lei până la remedierea deficienţelor şi oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare în valoare totală de 1.411 lei.

Acţiunile de control s-au desfăşurat în mediul urban, 152 acţiuni de control dintre care în Alexandria, 76 acţiuni de control şi alte 76 în celelalte oraşe şi municipii din judeţ, iar 116 acţiuni de control s-a desfăşurat în mediul rural. În urma controalelor efectuate s-a constat că cei care încalcă mai des prevederile legale sunt operatorii care comercializează produse alimentare, peste 45% dintre aceştia fiind găsiţi în neregulă, de altfel operatorii care comercializează produse alimentare au avut şi cel mai mare procennt în totalul acţiunilor de control (59,3%).

Acţiunile de control desfăşurate de CJPC Teleorman au avut la bază 11 tematici naţionale sau proprii de control, respectiv în domeniul produselor alimentare, în domeniul produselor nealimentare şi în domeniul prestării de servicii. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.