Social

7 persoane angajate pe loc şi 123 de persoane selectate în vederea angajării, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Monica DUMITRESCU
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman a organizat joi, 20 octombrie 2016, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi la Alexandria, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele. Potrivit organizatorilor au participat la nivelul judetului 830 persoane, din care 423 au fost absolvenţi. La această acţiune au participat 36 de agenţi economici care au oferit 370 locuri de muncă. Au fost selectaţi în vederea încadrării 123 absolvenţi şi alte 7 persoane au fost încadrate pe loc.
Principalele meserii aferente locurilor de muncă ocupate de către absolvenţi sunt: lucrător comercial – 2, ospătar – 2, manipulant mărfuri – 1, geograf – 1, operator maşini-unelte cu comandă numerică – 1 loc de muncă.
Principalele ramuri de activitate aferente locurilor de muncă ocupate de către absolvenţi sunt: comerţ, restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie, activităţi de arhitectură şi inginerie, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.
În cadrul evenimentului au fost distribuite materiale informative despre obiectivele şi activităţile proiectelor cu finanţare nerambursabilă implementate la nivelul AJOFM Teleorman, în vederea realizarii sustenabilităţii proiectelor şi pentru transferabilitatea rezultatelor: “Eficientizarea serviciilor furnizate către cetăţeni prin utilizarea instrumentelor moderne TIC (servicii de tip “self-service”)”; “SOLISS: SOLuţii Inovative Self Service”; “Telejob | Organizarea pietei muncii adiacente Municipiului Bucuresti”.
Persoanele interesate au beneficiat de servicii şi măsuri active: Eures (muncă în străinatate), formare profesională, informare şi consiliere privind cariera.
Rezultatele finale ale Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi vor fi publicate în data de 24 noiembrie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.