64,05% – Prezenţa la vot, în Teleorman, la alegerile parţiale/ Urna mobilă a fost solicitată de 105 ori

În treisprezece judeţe din ţară au avut loc, duminică, 5 noiembrie, alegeri locale parţiale, iar peste 93.000 de persoane au fost aşteptate la urne pentru a-şi alege primarul.

În judeţul Teleorman, au fost aşteptaţi la urne 6.988 de alegători cu drept de vot, pentru care au fost deschise nouă secţii de votare în cele trei localităţi în care se organizează alegeri, respectiv Poeni, Salcia şi Cervenia. Secţiile de votare s-au deschis la ora 7.00 şi s-au închis la ora 21.00.

Potrivit AEP, la închiderea urnelor, în Teleorman, prezenţa la vot a fost de 64,05%, peste prezenţa înregistrată la nivel naţional, de 45,30%. Astfel, din cei 6.988 de alegători înscrişi în registrul electoral, până la ora 21.00, îşi exercitaseră dreptul la vot 4.205 de teleormăneni pe listele permanente şi alţi 166 pe listele suplimentare. De asemenea, urna mobilă a fost solicitată de 105 ori.

Alegerile locale de duminică s-au desfăşurat în 17 circumscripţii electorale din judeţele Arad, Botoşani, Cluj, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui şi Vâlcea.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, în localităţile în care s-au organizat alegeri locale parţiale sunt înscrişi în Registrul electoral un număr de 93.611 cetăţeni români cu drept de vot, inclusiv cei care împlinesc 18 ani în ziua alegerilor.

Ministerului Afacerilor Interne a anunţat că pentru acest scrutin au fost achiziţionate 93.370 de timbre autocolante, 480 de ştampile cu menţiunea “VOTAT” şi 96 de plicuri din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, în care au fost introduse ştampilele după încheierea votării.

Fondurile necesare pentru organizarea alegerilor locale parţiale s-au ridicat la 4,368 de milioane de lei şi au fost alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code