Social

600 de doze de vaccin antigripal, rămase pe stoc la DSP Teleorman

În prima etapă de imunizare a populaţiei împotriva gripei din actualul sezon gripal, la nivelul judeţului 14.400 de teleormăneni s-au vaccinat antigripal de la demararea campaniei gratuite derulate de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit informaţiilor furnizate de Olivia Filip, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Teleorman, în prima tranşă judeţului nostru i-au fost alocate 15.000 de doze de vaccin antigripal, imunizarea populaţiei începând din prima zi lucrătoare a lunii decembrie 2013, fiind în continuare în curs de desfăşurare.

În cea mai mare parte, cele mai multe doze au fost administrate persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavilor cronici, personalului medico-sanitar, lucrători ai instituţiilor de ocrotire socială, copiilor, dar şi altor categorii considerate la risc. După ce toate aceste categorii vulnerabile în faţa gripei, pe stoc au mai rămas circa 600 de doze, acestea fiind ţinute pe stoc, pentru eventualele cazuri care ar mai necesita imunizare până ce Minsterul Sănătăţii va lua decizia de trimitere în teritoriu a unei a doua tranşe de vaccin. Cu alte cuvinte, Teleormanul nu face parte din judeţele care vor contribui cu doze de vaccin antigripal la redistribuirea către judeţele rămase fără serul cu proprietăţi de imunizare împotriva virusului gripal.

De vaccinare gratuită împotriva gripei beneficiază persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, precum cele pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane. Totodată, de imunizare gratuită mai beneficiază gravidele, medicii, cadrele sanitare şi personalul auxiliar, persoanele rezidente în instituţiile de ocrotire socială şi toate persoanele cu vârstă de peste 65 de ani. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.