Eveniment

59 de misiuni pentru pompierii teleormăneni, în 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au gestionat 59 de evenimente, în 24 de ore, dintre care 36 de misiuni ale echipajelor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, transmit reprezentanții instituției.

De asemenea, salvatorii au intervenit și la un accident rutier, pe DJ 514, pe raza localității Lița, în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu trei victime. Pompierii au intervenit la fața locului cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță cu două echipaje medicale. Persoanele rănite, conștiente și cooperante, neîncarcerate, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la unitățile de primiri urgențe pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au continuat misiunea prin asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și îndepărtarea caroseriilor deformate de pe carosabil, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții normale.

Echipajele ISU Teleorman au efectuat și 10 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești, precum și opt misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus.

De asemenea, pompierii teleormăneni au derulat și patru activități de informare a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.