Social

436 teleormăneni au fost angajaţi luna trecută cu ajutorul AJOFM

bursaÎn luna februarie 2013, un număr de 3.234 persoane au fost beneficiat de măsurile active oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, reuşindu-se încadrarea în muncă a 436 persoane. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Teleorman, Iuliana Bădica, 353 de persoane au fost încadrate prin acordarea serviciilor de mediere a locurilor de muncă vacante, 46 persoane prin acordarea serviciilor de informare şi consiliere profesională, 11 persoane prin încadrarea ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesională, 16 persoane beneficiare de alocaţii pentru că s-au încadrat în muncă înainte de expirarea şomajului, o persoană prin subvenţionarea locului de muncă, 3 persoane încadrate prin stimularea mobilităţii forţei de muncă, 6 absolvenţi încadraţi, beneficiari de prima de încadrare, conform art. 72(2), din Legea 76/2002. “Programul de ocupare a fost proiectat astfel încât măsurile ce vor fi implementate să fie orientate către reprezentarea echilibrată a tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, punându-se accent pe măsurile de mediere, de informare şi consiliere/orientare profesională, furnizarea de pachete personalizate de măsuri active de ocupare, precum şi consolidarea relaţiilor cu partenerii sociali”, a declarat Iuliana Bădica.

Aceasta a mai precizat că în vederea creşterii şanselor de ocupare, AJOFM Teleorman asigură, gratuit, următoarele servicii: informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională, stimularea mobilităţii forţei de muncă, bursa locurilor de muncă, caravana ocupării în mediul rural şi în comunităţile de etnie romă, completarea veniturilor salariale ale persoanelor care se încadrează în perioada când beneficiază de imdemnizaţia de şomaj.

Cu toate acestea Teleormanul se clasează în fruntea listei judeţelor cu cea mai mare rată a şomajului, peste 10%, numărul şomerilor ajungând la sfârşitul lunii februarie 2013 la peste 17 000, numai 3635 dintre aceştia fiind beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj.  (M.D.)

One Comment

  1. totul este o minciuna !la alexandria nu exista nici un curs de recalificare , st somaj am urmat un curs de recalificare dar sa suspendat pt lipsa de fonduri.Nu exista nici o solutie de iesire din aceasta situatie pt ca cei de la anofm st platiti degeaba.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.