Social

30 de stomatologi, în relaţie contractuală cu CAS – Medicii susţin că banii ajung doar pentru a plomba trei sau patru molari

stomatologiMedicii stomatologi din judeţul Teleorman nu s-au înghesuit în acest an să încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, din cauza plafoanelor extrem de scăzute care le sunt alocate lunar cabinetelor de medicină dentară. După o perioadă destul de lungă în care medicii stomatologi din judeţ au activat pe cont propriu, din luna iulie 2014, o parte dintre aceştia au reintrat în relaţie contractuală cu CAS, însă nu sunt deloc mulţumiţi de banii pe care îi primesc de la stat. Aceştia susţin că plafoanele alocate cabinetelor stomatologice sunt atât de mici, iar cu aceşti bani nu se pot oferi prea multe asiguraţilor. Stomatologii susţin că dacă au o intervenţie mai dificilă de efectuat ar putea termina fondurile primite de la CAS cu tratamentul unui singur pacient.

La nivelul judeţului Teleorman, au ales să încheie contracte cu CAS, 30 de dentişti, suma alocată în acest sens pentru anul 2014 fiind de 419.000 de lei.

Potrivit CAS Teleorman, fiecărui medic stomatolog îi revine o sumă cuprinsă între 11.136 lei, cea mai mică valoare de contract şi 20.880 lei, cae mai mare valoare de contract. Conform legii, casele de asigurări de sănătate decontează 24 de proceduri medicale stomatologice, începând de la consultaţie, la extracţii dentare sau plombe şi proteze, până la diverse tratamente. Stomatologii susţin că banii proveniţi de la stat sunt insuficienţi, cu aceste sume putând acorda pacienţilor doar câteva consultaţii şi în cel mai bun caz se pot plomba trei sau patru molari. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.