Economie

30 aprilie – termenul limită pentru depunerea cererilor de subvenţie la motorină pentru fermieri, aferente primului trimestru

Până la 30 aprilie 2014 inclusiv, fermierii pot depune la APIA cererile pentru ajutorul de stat prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, aferente primului trimestru din 2014.

APIA aduce la cunoştinţa fermierilor că în Monitorul Oficial nr. 236/ 02.04.2014 a fost publicat Ordinul nr. 431/ 2014 pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente trimestrului IV-2013, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 euro pe 1.000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare trebuie să depună cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1229/ 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, beneficiarii au obligaţia să comunice la APIA, în scris, a opţiunii referitoare la modalitatea de achiziţionare a cantităţii de motorină şi anume, integral sau în tranşe. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.