Social

2689 de elevi alexăndreni vor primi bursele aferente semestrului I al acestui an şcolar

Consiliul local al municipiului Alexandria a aprobat la sfârşitul săptămânii trecute numărul şi cuantumul burselor lunare ce vor fi acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. Potrivit Hotărârii Consiliului local Alexandria, vor primi burse 2689 de elevi astfel: 33 burse de performanţă acordate elevilor care au obţinut un premiu la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor organizate de MECTS, celor care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MECTS pentru competiţiile internaţionale şi celor care au obţinut premii la etapele naţionale ale concursurilor cultural artistice, cu caracter sportiv sau tehnico ştiinţific, în valoare de 100 lei fiecare, 1713 burse de merit în valoare de 85 lei fiecare, pentru elevii care au media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, dar şi celor care au obţinut premii la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare, concursurilor sportive sau artistice, 326 burse de studiu în valoare de 70 de lei fiecare pentru elevii proveniţi din familii cu un venit mediu lunar mic, dar care au media generală peste 7 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior, 617 burse de ajutor social în valoare de 60 de lei fiecare care se acordă la cerere unor copii din categoriile defavorizate (orfani, bolnavi etc.).

Cele mai multe burse de performanţă în învăţământul gimnazial alexăndrean, respectiv 11, au fost obţinute de elevii Şcolii gimaziale “Mihai Vitezul”, în timp ce la Şcoala nr. 5 au reuşit acestă performanţă 3 elevi, la Şcolile “Ştefan cel Mare” şi nr. 7 doar câte un elev, iar la Şcoala “Alexandru Colfescu” niciunul. Şi la numărul burselor de merit supremaţia este deţinută tot de Şcoala “Mihai Viteazul” cu 192 de elevi care anul şcolar trecut au avut media generală cel puţin egală cu 8.50, pe locul al doilea situându-se Şcoala gimnazială “Ştefan cel Mare” cu 187 de burse de merit, iar pe locul al treilea Şcoala nr 5 cu 163 de burse de merit.

La licee, cele mai multe burse de performanţă, respectiv 8, au fost obţinute de elevii Liceului Pedagogic “Mircea Scarlat”, pe locul al doilea, cu cinci burse de performanţă clasându-se Liceul Teoretic “Al. I. Cuza”, iar pe locul al treilea cu câte două burse de peformanţă Colegiul Naţional “Al. D. Ghica” şi Liceul Teoretic “Constantin Noica”. La cele două licee tehnologice, Agicol şi Rulmentul, pentru semestrul I al acestui an şcolar nu a fost acordată nicio bursă de performanţă. În ce priveşte bursele de merit, pe locul I cu 375 de elevi care au medii de cel puţin 8.50 se situează Liceul Teoretic “Al. I. Cuza”, urmat îndeaproape cu 354 de burse de merit de Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat”. La Colegiul Naţional “Al. D. Ghica” au fost aprobate 145 de burse de merit, la Liceul “Constantin Noica” 78, la Agricol 29, în timp ce la Rulmentul doar 19 elevi au reuşit acestă performanţă. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.