Social

240 de locuri de muncă vacante la nivelul judeţului, în această perioadă

La nivelul judeţului, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman sunt înregistrate, în această perioadă, 240 de locuri de muncă vacante, puse la dispoziţie de 27 de agenţi economici, în domenii de activitate ca industrial, alimentaţie publică, vânzări, confecţii textile, construcţii civile, servicii şi comerţ, pază şi ordine publică.

În funcţie de nivelul de instruire, persoanele cu studii superioare au la dispoziţie 33 de locuri de muncă vacante, în timp ce pentru persoanele cu studii medii şi profesionale sunt vacante 166 de locuri de muncă, iar pentru persoanele necalificate sunt disponibile 41 de locuri de locuri de muncă.

Totodată, la nivelul judeţului, sunt înregistrate 10 locuri de muncă pentru ucenici, în domeniul alimentaţiei publice, potrivit informaţiilor furnizate de reprezetanţii AJOFM Teleorman.

Defalcat pe agenţii locale/puncte de lucru, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt înregistrate pentru Alexandria, respectiv 195 locuri de muncă, puse la dispoziţie de 19 agenţi economici (domenii: industrial, pază şi ordine publică, confecţii textile, alimentaţie publică, vânzări, construcţii civile, servicii şi comerţ; 31 de locuri pentru persoane cu studii superioare, 136 de locuri pentru persoane cu studii medii şi profesionale, 28 locuri pentru persoane necalificate).

Pentru Roşiorii de Vede sunt vacante 20 locuri de muncă, oferite de 5 agenţi economici (domenii: confecţii textile şi servicii), 2 locuri pentru persoanele cu studii superioare, 13 pentru persoanele cu studii medii şi profesionale şi alte 5 locuri de muncă sunt puse la dispoziţia persoanelor necalificate.

Pe de altă parte, pentru Turnu Măgurele sunt puse la dipsoziţie 13 locuri de muncă de doi agenţi economici (domenii: textile şi servicii) pentru persoanele cu studii medii şi profesionale, în timp ce pentru punctul de lucru Zimnicea sunt vacante 12 locuri de muncă, oferite de un agent economic, în domeniul confecţiilor textile. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.