Eveniment

23 de focare de pestă porcină africană, stinse în județ în a doua jumătate a lunii iunie

La finalul săptămânii trecute, pesta porcină africană (PPA) evolua în 147 de localități din 27 de județe, cu un număr de 243 de focare (dintre care 4 focare în exploatații comerciale), iar în alte 13 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți, potrivit datelor furnizate de reprezentanții ANSVSA.

Conform sursei citate, în intervalul 17 – 24 iunie au fost înregistrate 15 focare noi, dintre care două în județul Teleorman. În schimb, în intervalul menționat, au fost stinse 44 de focare, dintre care 23 în județul Teleorman

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 3.697 de cazuri la mistreți. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin doi ani de la apariția lor. În ceea ce privește județul Teleorman, sunt înregistrate 492 de cazuri de mistreți găsiți morți și alte 48 de mistreți vânați.

Până vineri, 26 iunie, au fost despăgubiți 15.133 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 440.999.070 de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 7.960.060 de lei pentru alți 200 de propietari, transmit reprezentanții ANSVSA.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.