193 de absenți de la proba de Matematică a Evaluării Naționale

193 dintre cei 2.569 de absolvenți de gimnaziu din județ, care s-au înscris la Evaluarea Națională în sesiunea 2-27 iunie, au absentat de la cea de-a doua probă a examenului, respectiv cea de Matematică, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Teleorman.

Potrivit sursei citate, 2.376 de absolvenți ai clasei a VIII-a au participat la cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, nefiind înregistrate cazuri de elevi eliminați din examen sau de absolvenți cu temperatura de peste 37.3 grade.

Absolvenții clasei a VIII-a vor afla primele rezultate luni, 22 iunie, urmând ca cei nemulțumiți să poată depune constestații atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Leave a Comment

*

code