Social

170 de elevi de clasa a XII-a din Teleorman sunt aşteptaţi să susţină corigenţele începând de miercuri

Elevii din clasele terminale de liceu, cei din anul de completare şi cei care au parcurs stagii de pregătire practică vor putea susţine examenele de corigenţă în zilele de 7 şi 8 august 2013. În Teleorman se află în această situaţie aproximativ 170 de elevi, care la sfârşitul anului şcolar 2012-2013 au rămas corigenţi sau cu situaţia şcolară neîncheiată.

Ceilalţi elevii din învăţământul preuniversitar vor putea susţine examenele de corigenţă în acest an şcolar între 19 august şi 6 septembrie, potrivit unei note a Ministerului Educaţiei Naţionale.

Astfel, pentru elevii din clasa a VIII-a examenele de corigenţă vor avea loc în perioada 19-21 august.

Pentru elevii din clasele din învăţământul primar şi cei din învăţământul gimnazial şi liceal, altele decât cele terminale, precum şi pentru cei din clasele din învăţământul profesional şi cei din clasele din şcoala postliceală şi de maiştri, examenele de corigenţa vor avea loc în perioada 2-6 septembrie.

Elevii din clasa a VIII-a care susţin şi promovează examenul de corigenţă se vor putea înscrie la admiterea în clasa a IX-a pe locurile rămase libere, în a treia etapă de admitere, iar cei din clasele terminale de liceu se pot înscrie pe data de 9 august pentru susţinerea bacalaureatului în cea de-a doua sesiune din acest an care se va desfăşura la sfârşitul acestei luni.

Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu şi de liceu, precum şi cei care au parcurs stagiile de pregătire practică şi cei din anul de completare care nu pot participa la sesiunile de corigenţă stabilite pentru aceste clase în luna august se pot înscrie la sesiunea generală de corigenţe, din perioada 2-6 septembrie.

Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu şi de liceu, precum şi cei care au parcurs stagiile de pregătire practică şi cei din anul de completare care s-au prezentat la sesiunile de corigenţe pentru aceste clase din luna august şi care nu au promovat examenele de corigenţă vor fi declaraţi repetenţi şi nu mai au dreptul să se prezinte la sesiunea din 2-6 septembrie. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.