Social

166 de absenţi şi doi eliminaţi la ultima probă a examenului de Bacalaureat, în Teleorman

Monica DUMITRESCU

166 din cei 2354 de absolvenţi de liceu din Teleorman, aşteptaţi vineri, 8 iulie, să susţină proba la alegere a profilului şi specializării absolvite, probă scrisă, ultima în cadrul acestei sesiuni a Bacalaureatului, nu s-au prezentat. Alţi doi candidaţi au fost eliminaţi din examen după ce au fost surprinşi cu materiale nepermise asupra lor. Este vorba despre un candidat care a susţinut examenul la centrul organizat la Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din Alexandria şi un candidat de la centrul organizat la Liceul Teoretic “Marin Preda” din Turnu Măgurele. Astfel, numărul eliminaţilor în această sesiune a ajuns la 9, după ce la proba orală la limba română au mai fost eliminaţi doi candidaţi, iar la proba scrisă, tot la limba română, au fost eliminaţi 5 candidaţi. Cei nouă absolvenţi de liceu au ratat astfel şansa promovării Bacalaureatului în această sesiune şi nici nu se mai pot înscrie pentru susţinerea acestui examen în următoarele două sesiuni. Mai mult decât atât, niciuna dintre probele pe care au apucat să le susţină în această sesiune nu le va fi recunoscută atunci când vor putea relua examenul.

Cu proba scrisă la alegere dintre disciplinele profilului, sesiunea iunie-iulie 2016 a Bacalaureatului a luat sfârşit.

În Teleorman s-au înscris pentru susţinerea bacalaureatului în această sesiune 2627 de candidaţi, 2047 dintre aceştia fiind absolvenţi de liceu în 2016. Restul de 580 de candidaţi sunt absolvenţi din promoţiile anterioare care fie nu s-au prezentat, fie nu au promovat Bacalaureatul în sesiunile precedente. Acestora le-au fost recunoscute probele promovate în alte sesiuni, în această sesiune având posibilitatea să susţină doar probele nepromovate.

Şi anul acesta, lucrările la probele scrise vor fi evaluate în afara judeţului. Măsura evaluării lucrărilor susţinute de candidaţii la examenul de Bacalaureat dintr-un judeţ în alt judeţ a fost luată anul trecut pentru eliminarea oricăror suspiciuni. Mai mult decât atât, informaţia privind judeţul în care vor fi evaluate lucrările la probele scrise ale Bacalaureatului nu este publică.

Afişarea rezultatelor se va face pe 12 iulie. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00, se vor putea depune contestaţiile. Soluţionarea contestaţiilor se va face între 13 şi 15 iulie, iar afişarea rezultatelor finale se va face pe data de 16 iulie.

Pentru a promova examenul de Bacalaureat candidaţii trebuie să fi fost prezenţi la toate probele orale, indiferent de nivelul de competenţă obţinut, şi să obţină minim nota 5 la fiecare din cele trei probe scrise, iar media generală să fie minim 6.

Anul trecut în Teleorman procentul de promovabilitate în prima sesiune a fost de doar 44,31%, cu aproximativ 20 de procente sub media pe ţară.

2 Comments

  1. Iulica BIDINARU

    Asa este!La noi la Analtasexu, totul este sphaga…Flocea Briceag, Pauluhash Yenake…nota si banutzu…Mama lor, la toti este Magdolina Yankul multiloaga-sphaga si psihopoopu la sooperaltiv, asta conoaste ministrii, are studii la hahahaha…aranjaza tot ce misca in Rumania si juma de Europa…

  2. Sterban CRACEANU

    Daca TR, trece de 35%, promovabilitate, este TRUCAJ!!!!In scolile din TR, NU SE FACE CARTE!POLITICHIE, CURVASAREALA, BETII< PILAREALA-MAXIM!!!!De la SAVU-MARAR incoace s-a imputit totul!!!URGENT!!!DEMIS TOT ISJ-ul, direftorii de scoli, organizate CONCURSURI CORECTE!!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.