Eveniment

16 persoane reţinute în arestul IPJ şi doi arestaţi la domiciliu au cerut să voteze

urna-mobila1Toate cele 16 persoane aflate în arestul Inspectoratului de Poliţie Teleorman şi-au exercitat dreptul la vot. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole, în arestul IPJ Teleorman, duminică, la primul tur de scrutin, se aflau 16 persoane, toate cu drept de vot. Astfel, toate cele 16 persoane au solicitat, în scris, să le fie aprobat dreptul de vot şi, în arestul IPJ, a fost adusă o urnă mobilă de la secţia de votare amplasată în incinta Şcolii nr. 5, toţi reţinuţii exprimându-şi opţiunea electorală. Cât despre arestaţii la domiciliu, doar doi dintre cei 9 arestaţi la domiciliu din judeţ s-au arătat interesaţi de a pune ştampila pe buletinul de vot. “Din arestul IPJ, 16 persoane şi-au exprimat dreptul la vot, cu ajutorul urnei mobile. Dintre arestaţii la domiciliu, doar doi au solicitat instanţei dreptul de a-şi exercita votul, unul la Roşiorii de Vede şi un altul la Alexandria, acestora fiindu-le aprobate cererile”, a precizat Teodora Dragole. Cei doi au avut la dispoziţie două ore în care au părăsit domiciliul pentru a merge la urne.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.