154 de cazuri de COVID-19 confirmate în județ, 139 de persoane s-au vindecat

Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate la nivelul județului Teleorman până marți, 23 iunie, a ajuns la 154, potrivit raportărilor oficiale. De asemenea, conform datelor făcute publice de Direcția de Sănătate Publică Teleorman, până la data menționată, au fost declarate vindecate și externate 139 de persoane, dintre care 109 de la Spitalul Municipal „Caritas” din Roșiorii de Vede.

Pe de altă parte, transmit autoritățile, de la debutul epidemiei de coronavirus și până marți, 23 iunie, la nivelul județului, au fost efectuate 2.746 teste COVID-19, dintre care 1492 în laboratorul coordonat de DSP Teleorman și 462 în cadrul laboratorului Spitalului Județean de Urgență Alexandria.

La nivelul județului Teleorman, erau monitorizate, marți, 23 iunie, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, 1.354 de persoane aflate în izolare la domiciliu și alte 16 persoane aflate în carantină instituționalizată.

Leave a Comment

*

code