Eveniment

138 de persoane s-au vindecat de COVID-19, la nivelul județului/ Numărul testelor efectuate a depășit 2.600

2.143 de persoane sunt izolate la domiciliu, iar alte 18 sunt în carantină instituționalizată, potrivit raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

De asemenea, conform raportării Direcției de Sănătate Publică Teleorman până miercuri, 17 iunie, la nivelul județului, din totalul persoanelor confirmate cu COVID-19, au fost declarate vindecate și externate 138 de persoane, dintre care 101 au fost externate de la Spitalul Municipal „Caritas” din Roșiorii de Vede.

De la debutul epidemiei de coronavirus și până miercuri, 17 iunie, la nivelul județului, au fost efectuate 2.615 teste COVID-19, dintre care 1.458 în laboratorul coordonat de DSP Teleorman și 375 în cadrul laboratorului Spitalului Județean de Urgență Alexandria, transmit autoritățile.

La nivel național, până joi, 18 iunie,au fost confirmate 23.080 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 16.308 au fost declarate vindecate și externate. În schimb, până la transmiterea știrii, 1.473 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, între care și 11 din județul Teleorman.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.