Social

136.000 de măști au fost distribuite în școlile din județ/ Elevii din ani terminali se întorc, marți, în bănci

136.000 de măști de protecție au fost distribuite, la finalul săptămânii, în toate școlile din județ, acolo unde elevii din ani terminali se întorc începând de marți, 2 iunie, și până vineri, 12 iunie, pentru a se pregăti pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat.

La nivelul județului Teleorman, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, peste 2.700 de elevi sunt așteptați să susțină, în acest an, Evaluarea Națională, iar alți aproximativ 2.500 examenul de Bacalaureat.

Prof. Iuliana Stancu, inspector școlar general al ISJ Teleorman, a precizat că, în ultima săptămână, toate unitățile școlare din județ au fost verificate, așa încât autoritățile s-au asigurat că lucrurile sunt în ordine și că elevii vor fi în siguranță pe durata activităților.

În perioada de pregătire vor fi derulate activități cu maxim 10 elevi, care vor purta mască și mănuși, vor sta la distanță minimă de 2 m unul față de altul, iar activitățile vor dura maxim 3 ore pe zi pentru elevii de liceu și 2 ore pe zi pentru cei din gimnaziu. De asemenea, școlile vor fi dotate cu dezinfectant și se va face igienizarea sălii de clasă după finalizarea activității fiecărei grupe.

Mai mult, Direcția de Sănătate Publică se va asigura că vor exista cadre medicale în fiecare școală pe durata pregătirii examenelor, dar și pe durata desfășurării acestora, care să facă triajul epidemiologic și să asigure asistența medicală pe parcursul activităților. La intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților.

Participarea la activitățile de pregătire nu este obligatorie, iar elevii care prezintă prezintă simptomatologie specifică COVID-19 sau care au în familie membri cu risc nu vor lua parte la sesiunea de pregătire a examenelor, însă pentru aceștia există posibilitatea să participe în sistem online.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.