123 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” Alexandria

Într-o atmosferă de mare sărbătoare, miercuri, 15 ianuarie 2020, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Alexandria, una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din municipiul Alexandria, a sărbătorit ziua școlii.
Festivitățile dedicate zilei școlii au marcat 123 de ani de la înființarea unității de învățământ și s-au derulat în intervalul orar 10.00 – 13.30, în Sala de Festivități a unității de învățământ.
Cu această ocazie, au fost organizate manifestări educative, culturale și artistice la care, alături de elevii şi dascălii şcolii, au fost invitaţi să participe repezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, directori şi profesori din celelalte unităţi de învăţământ alexăndrene, părinţi, dar şi foşti profesori şi foşti elevi ai unităţii de învăţământ.
Cuvântul din deschiderea evenimentului i-a aparținut directorul şcolii, Bogdan Doncea, care după ce a urat oaspeţilor bun venit, a prezentat activitatea şi performanţele obţinute de elevii şi profesorii acestei unități de învățământ, precum și proiectele aflate în derulare la nivelul școlii, dar și cele viitoare.
Programul artistic a fost deschis cu Imnul României, a urmat discursul Isabelei Bârcă, fostă elevă a școlii “Închinare lui Eminescu”, au recitat elevii Eva Groseanu-Lungu, Darius Anton, Raluca Negru, Daniela Neaga, Ștefan Calotă, Liviu Ioniță și Gabriel Draghici, îndrumați de prof. Groseanu-Lungu Gina, iar “Lăstărași de Teleorman”, sub îndrumarea P.I.P. Corina Voicu Popescu au prezentat o suită de dansuri populare.
Oaspeţii au fost invitaţi apoi să participe la Atelierele de lucru organizate cu prilejul acestui eveniment, unele dintre acestea fiind atelierul de robotică “Școala mea, școala viitorului“, club de robotică format în cadrul proiectului Erasmus+ “School Coding, Robots Meeting” coordonat de P.I.P. Corina Voicu Popescu și Mihaela Ciofalcă și atelierul de limbi străine “Visele pot deveni realitate ”, joc de rol în limbile engleză, franceză, italiană și spaniolă, sub îndrumarea profesoarelor Georgiana Gușă, Narcisa Cristea și Manuela Carabașu.
În cadrul manifestărilor dedicate zilei școlii a mai fost prezentat un dans popular interpretat de elevii clasei a III- a B, îndrumați de P.I.P. Violeta Antoniu, la final fiind interpretat Imnul școlii.

Leave a Comment

*

code