Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

11 şoferi teleormăneni au rămas fără permis în minivacanţa de Paşte; alţi 27 au fost amendaţi pentru viteză

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Teleorman au aplicat, pe perioada minivacanţei de Paşte, sancţiuni în valoare de 104.965 de lei.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 79 de infracțiuni, fiind prinse în flagrant delict 8 persoane, și au aplicat 219 sancțiuni contravenționale, informează reprezentanţii IPJ Teleorman. Dintre acestea, 66 la Legea nr. 61/1991 a ordinii și liniștii publice și 153 la alte acte normative.

Totodată, conform sursei citate, au fost reținute 11 permise de conducere ale unor șoferi care nu au respectat regulile de circulație, dintre care şase pentru viteză. De asemenea, au fost retrase şi patru certificate de înmatriculare.

Pe de altă parte, în urma acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere și salvarea de vieți, au fost aplicate 138 de sancțiuni la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dintre care 27 pentru viteză. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code